Remodelare corporală

Terapiile profesionale de estetică corporală sunt destinate în mare măsură remodelării corpului, redării tonusului muscular pierdut odată cu vârsta, scăderii în centimetri, atenuării aspectului inestetic de ,,coajă de portocale”, reducerii vergeturilor. Procedurile de remodelare corporală susţin atât menținerea unui corp frumos şi armonios, cât şi o slăbire eficientă şi armonioasă.

Pentru a avea o scădere importantă în greutate este necesară asocierea terapiilor estetice de vârf cu un stil de viaţă corect (alimentaţie calitativă, hidratare şi somn).

Procedurile sunt multiple si diverse. Fiecare dintre ele acționând într-un mod specific şi țintit.

Fie că dorim o slăbire eficienta şi tonifiere, fie că dorim să scăpam de celulită, de retenția de apă, sau pur şi simplu pentru a ne menține aspectul plăcut al pielii, putem alege proceduri care să ne ajute să obținem efectul scontat.

La Body Spirit Studio puteţi beneficia de următoarele proceduri de remodelare corporală, precum şi de combinaţiile acestora:

Electrostimularea

Electrostimularea rămâne în continuare una dintre principalele metode de slăbire ultra-rapidă, pasivă, cu efecte vizibile aproape imediat: piele mai fermă, musculatură tonifiată, cele mai bune rezultate în tratamentul anticelulitic si remodelare corporală.

Electrostimularea musculară presupune impulsuri electrice care acționeaza asupra musculaturii cu o frecvenţă și intensitate adecvată pentru a genera o mișcare vibratorie a mușchilor, astfel arzând calorii și grăsimi aflate în exces în organism. Masaj cu electrostimulare este o formă pasivă de slăbit, datorită căreia nu va mai trebui să faci aerobic sau fitness. Rezultatul este o mai bună circulație sanguină și limfatică cât și refacerea elasticității pielii. Grație tehnologiei de ultima oră folosită, senzația de disconfort dată de impulsurile electrice este redusă la minim.

Rezultate şi beneficii

  • Tonifiere musculară și cutanată;
  • Reducerea țesutului adipos;
  • Accelerarea circulației sangvine
  • Creșterea ratei metabolice
  • Mărirea capacității de absorbție a nutrienților de către piele
  • Îmbunătățirea circulației periferice
  • Eliminarea celulitei și a aspectului de coajă de portocală
  • Eliberarea serotoninei – hormonul responsabil de starea de bine
  • Echilibrarea tranzitului intestinal
  • Realizarea unui lifting sâni cu rezultate ce rivalizează cu operațiile chirurgicale de ridicare a sânilor

Electrostimularea poate fi, pentru un maxim de efect, îmbinată cu terapie cu infraroşu.

Terapie cu infraroşu

Tunelul cu infraroşu este un aparat profesional pentru slăbit în kilograme, cu infraroşii, pentru efect termic rapid și cu rezultate vizibile instant. Este practic o infrasaună cu efecte termice pentru slăbit rapid și în kilograme și în centimetri. Ideală pentru tratamente anti celulită și pentru împachetări corporale.

Razele infraroşii pătrund 5-6 cm în ţesuturi și acționează direct asupra celulelor grase. Căldura foarte puternică generată de infraroşu topeşte grăsimile acumulate în exces de către organism. Efectele tratamentului cu infraroşu sunt remarcabile:
circulația sangvină este mult îmbunătățită, sistemul imunitar este fortifiat,
corpul slăbește în kilograme și în centimetri.

Datorită modalității sale de închidere, temperatura din interior se va mări iar în acest fel se produce o transpirație intensivă și mult mai benefică. Efectul termic oferit de razele infraroşii este una care este transmisă în corp până la nivel celular, astfel încât deși senzația de disconfort termic este minimă (la suprafața pielii nefiind atât de evidentă ca în cazul unei pături termice, de exemplu) rezultatele sunt de două ori mai bune.

Corpul depozitează în decursul vieții tot mai multe substanțe nocive, metale grele si grăsimi, pe care nu le poate elimina pe cale naturală sub straturile inferioare de piele. La căldura pătrunzatoare și de profunzime a razelor infraroşii se activează procesul de transpirație din interiorul corpului, ceea ce înseamnă că substanțele nocive sunt pur și simplu împinse din corp cu transpirația, prin pori.

Dacă la sauna obișnuită tranpirația constă în marea majoritate din apă și doar maxim 15% grăsimi și alte toxine, în cazul folosirii căldurii pătrunzătoare infraroşu, transpirația constă în apoximativ 25-30% din grăsimi, metale grele si substanțe nocive.

Rezultate şi beneficii:

  • eliminarea grăsimilor. În timpul ședințelor, grăsimea este topită ultrarapid și se produce o scădere radicală a volumului celulelor grase.
  • eliminare celulită. Grăsimile sunt eliminate prin drenaj limfatic, obținându-se o piele uniformă și tonifiată.
  • accelerarea metabolismului generează arderi mai rapide metabolice. Rezultatul: slăbit în kilograme accelerat.
  • îmbunătățirea circulatiei limfo-venoase
  • eliminarea substanțelor nocive, toxine, deșeuri metabolice
  • atenuarea durerilor de articulații, musculare
  • purificarea și oxigenarea sângelui.

Culisarea celor două cupole face ca intrarea în tunel să fie facilă, permiţând astfel combinarea acestei terapii cu altele complementare: electrostimlare sau împachetări corporale.

Masajul vacuumatic

Terapia cu vacuum nu se limitează doar la arderea grăsimilor și dislocarea lor, ci și la scăderea considerabilă în centimetrii și ameliorarea vergeturilor. Stimulează mecanismele naturale ale corpului în lupta împotriva celulitei (tratament anticelulitic), restabilind tonusul și fermitatea pielii. De asemenea generează o impulsionare a circulației limfatice ale cărei beneficii se traduc prin o reducere a retenției de apă și o stare de bine de invidiat.

Este unul dintre cele mai eficiente tratamente anticelulitice pentru toate gradele celulitei (de la gradul 1 până la stadiul de macronoduli), prin care se reușește spargerea și antrenarea celulelor grase care dau acel aspect de ,,coajă de portocală”. Procedura constă într-un masaj de tip aspirație, în urma căruia este îmbunătățit vizibil aspectul pielii atinse de celulită. Astfel, se elimină stratul de găsime subcutanată, apa reținută în țesuturi, precum și toxinele, favorizându-se drenajul limfatic.

După prima săptămână de tratament anticelulitic cu aparatul cu vacuum se observă o uniformizare a aspectului pielii și atenuarea radicală a celulitei. Procedura nu este complicată, nu este invaziva sau dureroasa. Se desfășoară în condiții de maximă siguranță.

Rezultate şi beneficii

  • Dezintegrarea depozitelor de țesut adipos
  • Aducerea acesteia la suprafață (după 3-4 ședințe celulita este mai pronunțată. Important este sa nu se întrerupă tratamentul)
  • Drenarea și eliminarea prin ajutorul limfei
  • Reducerea celulitei
  • Tonifierea testului cutanat
  • Scăderea în centimetri
  • Intensificarea circulației sangvine și limfatice
  • Îmbunătățirea aspectului pielii
  • Îmbunătățirea troficității la nivel celular
  • Activarea metabolismului
  • Eliminarea și prevenirea edemelor
  • Întărirea sistemului imunitar prin stimularea ganglionilor limfatici
  • Lifting şi mărire sâni
  • Intensificarea schimburilor nutritive și eliminării toxinelor din corp.

Tratament cu radiofrecvenţa

O nouă inovaţie în domeniul înfrumuseţării revoluţionează tehnicile de slăbire: tehnologie cu radiofrecvenţă duală (0,3 Mhz si 0,5 Mhz) pentru eliminarea grăsimilor stocate în ţesuturi. Tratamentele bazate pe radiofrecvenţă conturează, tonifică, netezesc şi “ridică” fără a leza ţesuturile. Terapia cu radiofrecvenţă este complet sigură, non-invazivă şi non-agresivă pentru corp.

Noutatea absolută constă în utilizarea a două tehnologii: CET (Transfer electric capacitiv) care pătrunde 3-5 cm, cu efect excelent anticelulitic, dar mai ales noua tehnologie RET (Transfer electric rezistiv) care, pătrunde acum mult mai profund (9-12 cm subcutanat), acţionând asupra grăsimii de profunzime care era şi cel mai greu de tratat.

Radiofrecvenţa este utilizată cu succes pentru a înlocui lipoaspiraţia. Radiofrecvenţa este recomandată pentru toate vârstele, nu este invaziv si nu necesită perioadă recuperatorie. Este ideal pentru:

  • persoanele cu piele flască: femei care au născut recent, sâni lăsaţi, piele flască în zona coatelor şi a genunchilor (recunoscută pentru dificultatea cu care se remodelează),
  • pentru refacerea conturului corporal în cazul celor afectate de inesteticul aspect de coajă de portocală dar şi
  • pentru reîntinerirea tenului şi atenuarea efectelor îmbătrănirii: riduri, aspect matifiat, piele flască.

Radiofrecvenţa generează un efect termic selectiv asupra ţesuturilor (termolipoliză selectivă). Mai precis, pătrunde în ţesuturi şi produce arderea graduală a grăsimilor stocate.

Termolipoliza este selectivă deoarece temperatura acţionează în primul rând asupra adipocitelor cu volum mare de grăsimi şi mai puţin asupra celor cu volum mic. Rezultatul imediat este o egalizare a ţesutului adipocitar şi diminuarea accelerată a aspectului de coajă de portocale.

Această termoterapie prin încălzire locală cauzează o contracţie imediată a fibrei de colagen şi stimulează formarea de noi fibre elastice. Colagenul endogen astfel stimulat migrează spre suprafată, spre epiderm, obţinându-se un efect imediat de fermitate şi elasticitate a pielii. Epiderma capătă un aspect sănătos şi întinerit. Practic vorbim de o compactare bazată pe efectul “tightening” datorită trecerii de la o temperatură mare la una mică – termoterapia – realizând o contracţie a ţesuturilor, identică cu vasoconstricţia la rece.

Rezultate şi beneficii:

  • Cel mai spectaculos efect: o profundă tonifiere conferită aproape instantaneu. Unda de radiofrecvenţă produce contracţia fibrelor de colagen şi stimulează formarea de fibre noi de elastină.
  • La nivel corporal, radiofrecvenţa reconturează şi redefineşte liniile siluetei. Se poate observa chiar cum acţiunea termolipolitică a undelor de radiofrecvenţă continuă şi după încheierea şedinţei: pacientul resimte în continuare o caldură la nivelul zonei tratate. Acţionează asemeni unui corset care strânge ţesuturile musculare şi grase. Vorbim de o contracţie, graţie căreia se remodelează straturile de grăsime din profunzime, fără a afecta în vreun fel epiderma.

Combinaţia de radiofrecvenţă, vacuum şi infraroşii este tehnologia cea mai avansată în tratarea celulitei şi laxităţii cutanate. Este stimulată distrucţia celulelor adipoase de la suprafaţă dar şi producţia profundă de fibre de colagen, care duc la netezirea suprafeţei cutanate şi la „strângerea” excesului de piele rămas după cure de slăbit, sarcină etc. Sunt necesare şedinţe repetate pe parcursul câtorva săptămâni iar rezultatele sunt proporţionale cu perseverenţa pacientului.

Mezoterapie virtuală

Tratamentul de mezoterapie virtuală reprezintă una dintre puținele terapii care acționează la nivelul dermului, o terapie inovatoare de excepție, care permite
introducerea de substanțe active pentru tratament. Mezoterapia virtuală nu implică ace, perioade de recuperare, este non-agresivă cu dermul, oferindu-i în schimb ajutorul pentru tratarea inestetismelor.

Tratamentul de mezoterapie virtuală este un proces în două faze: electroporație și electroosmoză. În timp ce electroporația mărește de până la 400 de ori porii epidermei, ceea ce îi conferă un grad ridicat de permeabilitate, electroosmoză împinge ingredientele active din coctailul cosmetic în straturile profunde ale pielii. Pentru aceasta terpie se folosesc coctailuri cosmetice cu varii rezultate. În funcţie de serurile folosite putem obţine hidratarea, depigmentarea, reconstructive şi remodelare celulară.

Rezultate şi beneficii:

  • atenuarea celulitei,
  • creşterea tonusului pielii,
  • diminuarea telangiectaziilor

Prin mezoterapie virtuală substanţele ajung în proporție de 95% în profunzime, reconstruind pielea și țesuturile. Aplicații corporale cu rezultate vizbile instantaneu. Practic regenerează fibrele de colagen, elastină şi GAG (glicozaminoglicani). Cel mai important GAG este acidul hialuronic. El are capacitatea de a lega cantități mari de apă, determinând hidratarea optimă a pielii.

Tratament ultrasunete

Tratament ultrasunete – acționeaza pe principiul acțiunii mecano-termice a stimulilor sonori. Mai exact, masajul ultrasonic lucrează cu microvibrații invizibile de 1 milion Hz pe secundă pentru a crea efecte similare cu cele ale unei diete. Ultrasunetele penetrează longitudinal în grăsimea subcutanată între 3 și 4 centimetri, dispersând celulele grăsoase calcifiate şi accentuând procesul de topire a lor. Procedeul de tratament ultrasunete, deși complex în acțiune, este complet non-agresiv si non-invaziv pentru organismul uman. Tratamentul ultrasunete direcționează particulele active ale cremelor, gelurilor, serurilor.

Rezultate şi beneficii:

  • Reducerea celulitei
  • Reducerea aglomerării de grăsimi inestetice localizate pe gambe, coapse, fese, şolduri, abdomen, braţe
  • Eliminarea retenţiei de apă
  • Reducere vergeturi si cicatrici
  • Reducerea tensiunii si eliminarea stress-ului.

Drenajul limfatic (Presoterapia)

Presoterapia este una dintre cele mai bune metode de a scăpa de celulită, de a remodela corpul, de a elimina toxinele din organism și de a scăpa de picioarele umflate și grele. Mai mult decât atât, această procedură are efecte deosebite în slăbire, ajutând la reducerea cantității de apă din organism

Printre terapiile de remodelare corporală drenajul limfatic este numit “moartea celulitei”. Drenajul limfatic este una dintre cele mai corecte, naturale și plăcute metode de detoxifiere a organismului, susținând procesul de slăbit.

Drenajul limfatic corect realizat (prin presarea ganglionilor limfatici, nu a musculaturii) prin presoterapie, accelerează microcirculația și eliminarea reziduurilor nocive, toxinelor, deșeurilor metabolice din organism.

Metoda de masaj mai puțin convențională, presoterapia este o procedură relaxantă, complet non-invazivă și cu multiple aplicaţii:

Rezultate şi beneficii:

  • atenuarea problemelor de circulație periferică
  • eliminarea celulitei edematoase
  • reducerea completă a retenției hidrice (în cazul volumului de apă extracelulară ce depășește 43-45%)
  • reconturarea radicală a siluetei
  • „spargerea” depozitelor de toxine și deșeuri metabolice. Eliminarea lor prin drenaj limfatic
  • scăderea centimetrilor în plus.

Sfaturi presoterapie:

Presoterapia nu are contraindicaţii. Pentru rezultate mai bune în remodelare corporală, slăbit radical în centrimetri și un drenaj limfatic „a la carte”, presoterapia este de cele mai multe ori recomandată împreună cu alte terapii anticelulită: electrostimulare, împachetări anticelulitice, antrenament InfraTrainer.

Drenajul limfatic astfel realizat, împreună cu celelalte terapii de remodelare corporală, contribuie la micșorarea în circumferințe, dar mai ales la eliminarea celuitei, aspectul de „coajă de portocală” dispărând definitiv.

Cu un pic de efort şi în remodelarea ritmului de viaţă rezultatele se vor vedea mai rapid şi pot persista perioade îndelungate, constituind un bun punct de plecare pentru atingerea şi menţinerea unei siluete de invidiat.